Echipa

Clasele 0-4

🤖 Ruxandra Dragomir - Coordonator educațional program afterschool - Bună! Eu sunt Ruxandra. Sunt licențiată a Facultății de Filologie, specializarea română-engleză,  absolventă a programului masteral Management educațional și integrare europeană și absolventă a modulului psiho-pedagogic din cadrul UPG Ploiești.
Predau din 2015 și am interacționat cu juniori de toate vârstele (grădiniță, școală primară, școală gimnazială și liceu). 
Din anul 2020 sunt coordonator și trainer la Future Avenue Education și promovez educația STEM. 

☕ Mirela Codreanu - Manager și fondator Cofferino Hub - Bună! Eu sunt Mirela și sunt mamă a doi copii de 3 și de 6 ani. La fel ca tine știu cât de dificil este să ne regăsim ritmul. Ne dorim să ieșim singuri, dar ne este dor și de fălcuțele care ne așteaptă nerăbdătoare. 
De aceea am creat acest spațiu. Un loc unde poți lucra câteva minute neîntrerupt în timp ce copilul se joacă, unde poți deschide o carte pe care nu trebuie să o citești cu voce tare, unde poți bea o cafea bună în timp ce copilul participă la un curs sau un loc unde îl poți aduce liniștit după școală pentru ca o echipă pregătită și dedicată să se ocupe de nevoile juniorului.
Este locul creat special pentru momente minunate împreună cu cel mic, separat sau împreună.
Din dorința de a aduce plus valoarea timpului petrecut de copii după scoală, am decis să creem COFFERINO AFTERSCHOOL. Aici cei mici vor găsi echilibrul dintre confortul de acasă, joacă liberă si activitățile educaționale. 



🎶 Claudia Bistriceanu - Pedagog muzical - Bună! Eu sunt Claudia și sunt mama a doi băieți și pedagog muzical. Am absolvit Facultatea de Muzică în anul 2000 și de atunci sunt profesor de pian, voce, flaut și blockflote. Am lucrat în școli din Elveția și România și am experiența predării muzicii pentru copii de toate vârstele. 
Vă invit la un atelier plin de energie și bună dispoziție în jurul muzicii.

🎨Oana Iorga - Artist Plastic - Bună, mă numesc Oana-Teodora Iorga, sunt licențiată în Pedagogia artelor plastice și decorative și absolventă a programului masteral Strategii de creație în pictură din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Îmi place să lucrez cu copiii și să văd cum din mânuțele lor ies adevărate opere de artă. Consider că un copil care are parte de educație plastică timpurie va deveni un adult încrezător și creativ!

✨ Loredana Dobre - Psihoterapeut în specializarea Psihoterapie Cognitiv Comportamentală - Atelierul de Inteligență Emoțională creează un mediu sigur de explorare și acceptare, le oferă jocuri, discuții, activități interesante și materiale prin care îi încurajează să se descopere fiecare cât de minunat este.
La finalul sesiunii, Loredana va discuta și cu părintele despre observațiile asupra copiilor din timpul activităților. 

💃 Dana Iancu - Responsabil program Kinder Dance România - Dana are un master în Nutriție și Calitatea Vieții la UMF Cluj-Napoca, o diplomă de licență în Farmacie la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca și doi ani de experiență în bioenergie la UIC Chicago. 
Și-a descoperit pentru prima dată pasiunea pentru dans în timpul studenției când a făcut parte din formația de dans sportiv a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

❤ Oana Gligor - Psiholog clinician, clinician, consilier gestalt și trainer Tam The (Gimnastică psiho-corporală) - Oana este un terapeut valoros cu multiple specializări și cu o experiență de peste 15 ani în consiliere, terapie și sport. 
Cu empatie, căldură, sprijin și înțelegere, Oana construiește relații ”vindecătoare”, învățând copiii și părinții să se adapteze la noile condiții de viață, să depășească sănătos situațiile neprevăzute.   

 

🎭Lena și Voicu - Actori și fondatori Teatrul din Podul meu - Ei sunt Lena și Voicu, cei
care ne fac zilele mai colorate și mai interesante. Ei sunt Teatrul din Podul Meu, cei care aduc spectacole senzoriale pentru cei mai micuți spectatori, dar și spectacole și ateliere interactive și educative pentru cei mai măricei.
1300+TVA lei / persoana